ne-privirile dintre noi

Sunt orbul care-ti scrie odiseea

cu ochii din spatele creierului ferecat cu lacăte

Sunt nebunul întâlnit pe stradă

care îţi arată calea

La ce bun să văd cum ajung să am dreptate dacă tu vei fi ales deja prost în urma mea?

nu-ţi voi spune niciodată: vezi? …dacă nu m-ai ascultat?!

pentru că nu-ţi voi mai vorbi niciodată

îmi va părea rău pentru tine … femeie

pentru că erai frumoasă.

 

Sunt orbul de la colţ de stradă deghizat în cerşător

căruia nu i-ai oferit niciodată o privire caldă

am avut nevoie de ea în multe momente ale vieţii , nu contest

dar am învăţat adesea să mă privesc şi în oglindă

încît mi-a fost de-ajuns  să nu  fiu egoist

pentru a fi aproape  fericit cu mine.

 

am avut mereu încredere

cînd toţi din jur mi-au stîrpit-o fără s-o-nţeleagă

te-am lăsat să pleci

cât încă mai aveai ocazia

cât încă nu era prea tîrziu pentru tine

 

ar trebui să-mi mulţumeşti

iar din asta să înveţi  o lecţie importantă!

 

am ştiut întotdeauna că ai nevoie să te dedici total

aşa că mi-am jucat bine rolul în care am crezut nestrămutat de gurile rele din tîrg

ce-mi spuneau nu o dată că nu e bine să mă bag în afaceri sentimentale cu tine

 

nu ai ştiut niciodată cum ar putea fi să mă priveşti cu adevărat

să mă iei cu tine pe sub piele

să mă simţi

să mă respiri.

 

nu e un reproş, e un semn de mulţumire!

pentru că nu erai tu…

-şi uneori  nimeni nu  poate să fie  -

am fugit atât de mult încât

 

am ajuns să mă descoper

 

în întuneric…

adică în locul în care

dumnezeu   se

ascunde

de

n

o

i